Atenţie la biopsia prostatică

Specialiştii urologi avertizează, pe baza unui studiu recent, că aproape 7% dintre bărbaţii cu vârsta peste 65 de ani cărora li s-a efectuat o biopsie prostatică necesită internare în decursul următoarelor 30 de zile după procedură, o rată de două ori mai mare decât a bărbaţilor de aceeaşi vârstă care nu au fost supuşi la biopsia respectivă. Biopsia prostatică se practică pentru diagnosticarea cancerului de prostată, una dintre cele mai frecvente forme de cancer la bărbaţii vârstnici din ţările dezvoltate. Creşterea numărului de internări are legătură nu doar cu biopsia în sine prin complicaţiile infecţioase locale, ci, după câte se pare, şi cu decompensarea unor suferinţe ale inimii sau ale plămânilor. Pentru reducerea riscurilor de infecţie, specialiştii consideră că se impune efectuarea biopsiei sub protecţia antibioticelor. Nu în ultimul rând, riscurile fiecărui pacient care urmează să fie supus biopsiei prostatice trebuie fie evaluate în mod individual pentru a nu se trece cu vederea eventualele afecţiuni cardiace sau pulmonare care pot fi agravate de procedură. (Journal of Urology,  sept. 2001)

Distribuie:Email this to someoneShare on Google+Share on FacebookShare on LinkedInTweet about this on TwitterPin on Pinterest